• Newsletter

Lesotho

Lesotho (care se traduce approximative ‘tinutul oamenilor care vorbesc Sesotho) este singurul stat independent situat la peste 1000 de metri. Cel mai jos punct (1400 metri) de aici detine recodrul mondial de altitudine. Exuberanta asta geologica este efectul unor evenimente tectonice care au creat un relief cu maxime de peste 3000 de metri. Cea mai populara intrare in regat este o legenda off-road: Pasul Sani, pe care aveam sa-l abordam pentru a doua oara. Primul tur terminat cu o saptamana in urma in abandon, din cauza gumei spate. De data asta eram iar incarcati la maxim, si am plusat, indreptandu-ne catre Lesotho pe un drum diferit, de pietris, prin Pasul Hella Hella. La sugestia inspirata a lui John @ Gear Up Umhlanga.

Imediat curbele si aerul tare de munte ne-au inveselit. Muntii, drumul pieptis de piatra spre Sani – le-am regasit pe toate asa cum le lasasem. Aveam insa de negociat vantul care batea cu putere.

Sani este chiar atat de frumoasa cum se spune, nu e o legenda, e o obsesie. Multi ii cad prada. Cum era 27 aprilie – sarbatoare publica in Africa de Sud, aniversarea primelor alegeri multi-rasiale democratice – locul era plin de sud-africani veniti cu masinile de teren si motoarele. Multe 1200 GS si multe enduro, tipii cu bagaje putine si gazul la maxim!

Problema a fost vantul: neobisnuit de puternic, incat de multe ori aproape ne-a dat jos. Cam iritant sa fim depasiti pe motoare de masinile care nu au avut pre mult de furca din cauza rafalelor. La vreo 2 km de trecatoare am oprit langa un biker care se odihnea ingrijorat de tovarasii ramasi in urma, dupa ce luasera deja cateva trante.

‘O iau pe jos, macar o bucata de drum’ a zis Ana, cu gandul de a face si niste poze cu mine in chinurile urcusului. ‘Mai bine pe picioare decat sa cadem pe bolovanii astia!’ ‘Incearca sa convingi o masina sa te duca pana sus’ am mormait in timp ce Ana a inceput sa urce, pas cu pas, aproape maturata de rafale. Cateva minute mai tarziu i-am dat si eu gaz, constient ca o cazatura pe un astfel de teren si cu prapastia cascata la buza drumului ar putea fi un dezastru. Inevitabilul insa s-a produs in al doilea ac de par: pur si simplu vantul m-a dat jos si doar cu ajutorul unul sofer amabil am reusit sa ridicam cele 400 de kile de metal si bagaje.

Ultima parte a urcusului m-a tinut in priza, au fost unele dintre cele mai intense minute pe care le-am trait pe motorul asta.

La frontiera ne-am negociat intrarea in stil african. Dupa ce am terminat cu afacerile ‘murdare’, ne-am bagat la caldurica in cel mai inalt (si cel mai scump) bar din Africa. In curte ai fi zis ca e reuniune BMW si Yamaha, motoarele grupate, bineinteles, pe bisericute.

 

Cu berea in sange, urmatoarea bucla abrupta s-a dovedit dificila. Cazatura a indoit si mai tare cutia stanga, care abia se mai poate inchide acum. Panorama insa facea toti banii.

Am trecut pe langa multe case de piatra, camuflate in munte. Pe alocuri unii sateni indraznesc sa iasa din tiparul traditional, renuntand la forma circulara (care rezista bine la vantoasele din Lesotho), in favoarea unor case ‘moderne’, rectangulare.

Economia locala se bazeaza pe pastoritul oilor si vacilor, insa recent, tara a inceput sa conteze tot mai mult pe turism. Initiativele sunt inca modeste, croite pe cererea sud-africanilor, dar deja se prefigureaza efectele viitoare ale turismului de masa (cum ar fi statiunile de ski din est). Lesotho este o tara mica cu o economie fragila, si ar putea fi profund afectata de globalizare si consumerism. Taranii de azi ar putea deveni cersetorii si vanzatorii de nimicuri de maine. Ar fi frumos sa nu se intample asa.

Localnicii umbla infasurati in paturi groase de lana, cu cizme de cauciuc in picioare si caciuli trase peste fata. Majoritatea pe jos, unii pe magarus.

Pe la 6 seara inca nu gasisem un loc de campat si deja era prea cancer si prea plin de lume ca sa punem cortul oriunde.

Pe bezna ne-a fost mai greu sa gasim o solutie pentru la noapte: abia 6 km mai jos am dat peste o luminita care vestea ceva ce arata a pensiune. Fara electricitate, dar avea apa incalzita la boiler pe gaz, asa ca ne-am incropit o cina la lumina lumanarilor. Vinul pe care il caram din Cape Towm pentru prietenii din Abuja a fost sacrificat si el. Eram epuizati: eu de condus si ridicat motoreta de pe jos, Ana de urcat in cizmele de touring, asa ca am dormit ca pietrele sub toate paturile pe care le-am gasit in dormitorul in care restul paturilor erau goale.

A doua zi am primit o noua portie de aventura. Am inceput destul de devreme, ne-am fiert ovazul si ceaiul, ne-am impachetat lucrurile in timp ce un om canta la setolo-tolo, si pe la 8 jumate eram deja pe cai.

Mai intai a trebuit sa facem cale intoarsa pana la drumul principal.

First, we had to retrace our ride to the main road.

Care o vreme a fost asfaltat chiar ok.

Apoi am tras tare pe 25 km de pietris, ca sa ne potolim pe urmatorii 35 de km de gropi nisipoase, dar cu muchii tari, o veste proasta pentru furca. Am revenit pe pietris, apoi pe asfalt, si curbele au redevenit o placere. Am condus de placere, cu aerul limpede in plamanii nostri si ai motorului.

A fost o zi lunga in sa – 10 ore petrecute intre 2500 si 3283 metri altitudine. Drumul memorabil, dar asta a insemnat si ca vreme de 300 de km a fost ger. Ne-am intrebat cum fac localnicii sa reziste frigului, probabil ca paturile de lana isi fac treaba.

Lumina in Lesotho e unica, iar norii fug peste culmile pustii. Am trecut multe paraie, unele abia picurand la buza stancilor. Putine case ascunse in munte, si inca mai putini oameni, timizi si tacuti.

Cine isi lauda consumul si aderenta pe drumurile astea nu s-a bucurat de ele cu adevarat. Lesotho are multe locuri de explorat: ne-am oprit in unul dintre ele ca sa luam o gustare de pranz, si am calcat in resturile de la pranzul altora. KFC-ul a pus gheara pe tot subcontinentul african, chiar si pe catunele cele mai marunte.

La granita cu Africa de Sud, ultima imagine din regatul alpin a fost cu oi mitoase. In cateva luni lana lor va fi transformata in colectia primavara-vara in stil Lesotho.