Cape Town – Cape Agulhas, cel mai sudic punct din Africa 01- 10/04
Primii colonisti care s-au aventurat in marile sudului au fost sedusi de frumusetea peninsulei Capului Bunei Sperante: flori nemaivazute, ierburi aromate, paduri, elefanti, hipopotami. Intre timp epoca pastorala a apus, populatiile indigene Khoi s-au risipit, turmele de animale salbatice au fost exterminate si o mare parte din vegetatia endemica a fost indepartata, pentru a face loc proiectelor industriale si rezidentiale. Dar orasul, unul dintre putinele din lume, ca Rio si Hong Kong, care se mai bucura de o pozitionare geografica de exceptie, si-a pastrat farmecul. Inca putin in Cape Town si am fi prins radacini. Pentru multi over-landeri Cape Town reprezinta finalul triumfal al calatoriei de-a lungul Africii. Pentru noi insa, cel mai important port de marfa din emisfera sudica a fost doar baza logistica unde am incercat sa ne organizam cat mai bine ceea ce aveam de facut mai departe. Nu am gasit joburi – pe o piata a muncii rigid reglementata, nici sprijin financiar printre businessurile locale, nu am gasit unde sa reparam cortul si nici solutii pentru geanta facuta armonica si indreptata cu ciocanul in Congo. In plus, iarna sudica isi facea deja simtita prezenta in Western Cape. Frigul, ploaia si vantul au fost doar argumente in plus ca sa ne facem bagajele. Nu inainte de a ne lua ramas bun de la James la o degustare de vinuri si branza la podgoria Fairview, Stellenbosch (una dintre cele mai renumite regiuni vinicole din Africa de Sud).
Pentru ca solul e gras si clima blanda si pentru ca legislatia permite mixarea soiurilor si tehnicilor de maturare, e foarte greu sa dai gres, fie si cu un vin de supermarket in Africa de Sud. Dupa ferma Fairview a urmat un ride impreuna catre ‘casa’ pe Bainskloof Pass, intr-un apus ca un Cabernet Sauvignon maturat.
Ultimul mic dejun in Cape Town l-am luat cu Charl, care mai pastrase in maneca un as: cele mai bune oua Benedict din oras.
Cand ne cautam o camera de inchiriat in Cape Town cineva ne-a spus de Clarence Drive, drumul de coasta dintre Gordon Bay si Hermanus ca fiind mai frumos decat Chapman’s Peak. Abia acum aveam ocazia sa ne convingem de asta: apelei Indianului atat de albastre, tarmurile curbate, golf dupa golf, iar pe buza haului, soseaua, neteda, serpuita.
Din cand in cand oprim sa ascultam oceanul si sa numaram norii. Aproape in fiecare golf zarim in valurile inspumate surferi care o ard la soare. Viata e frumoasa aici!
Am continuat pe R44 pana in Gansbaai, unde am tras la un fish & chips, apoi am dat asfaltul pe un drum solid de pietris care taie Parcul National Agulhas, direct catre punctul cel mai sudic al continentului African. Te-ai astepta la o geografie extrordinara intr-un astfel de reper, dar tarmul e plat si o poteca de lemn duce pana la placuta celebra.
Ajunsi in punctul catre care marsam de luni de zile am simtit o strangere de inima amestecata cu voiosie. Unde calatorul se asteapta la o scena extraordinara, tarmul e plat, modest impestritat cu flori suculente, iar valurile bat scurt si sec.
Am bifat poza obligatorie, dar la capatul pamantului gravitatia asculta de alte reguli …
Un capitol incheiat, chipuri, locuri, peripetii de care ne va fi din ce in ce mai dor. Din Capul Agulhas drumul nostru merge, macar o vreme, doar in sus, spre nord.
