zanzibar-1

Totul e mai fain in Zanzibar

Zanzibar 03 – 07/06/2012

Primavara Araba e in toi, iar piata locurilor de munca in arhitectura trece prin epoca glaciara. La 20 de mile nautice de coasta estica a Tanzaniei, intr-un golf din Zanzibar, Fatuma, in varsta de 36 de ani, s-a trezit inainte de 5 ca sa munceasca pe plantatia de alge. Are ragaz doar pana in pranz, cand mareea va incepe din nou sa creasca.

Sosisem pe insula Fatumei cu doua zile in urma. Pana la revolutia din 1964, Zanzibar a fost condus de un sultan, rasturnat de la putere in favoarea alipirii experimentale la republica Tanganika. Revolutia a pus capat influentei Omanului, dar si epocii ‘de aur’. Zanzibar fusese pana atunci capitala comertului cu sclavi, fildes si condimente de-a lungul Africii de est, bucurandu-se de prosperitate, devenind in timp patria unei culturi aflate la confluenta traditiilor araba si africana: cultura swahili. Arhipelagul – in care predomina religia musulmana si conservatorismul – este foarte fiferit de restul Tanzaniei, si insula Pemba inca domina comertul mondial de cuisoare.

Acesta este un paradis gourmet. In prima seara pe insula, Neyfuu a inceput intierea noastra in aventura culinara cu o iesire in Forodhani, la kebap si Zanzibar pizza (un chapati umplut cu carne tocata de vita)

In piata, gramezi de turisti imbracati sumar; era cea mai mare concetratie de albi pe care o intalneam de cand parasisem Africa de Sud

La micul dejun Neyfuu a facut paine ca in Oman (un fel de clatite) cu miera de cuisoare din Pemba si ceai cu ginger

Totul este la superlativ in Zanzibar. Nu am incercat nici un restaurant adevarat – din cele in care chiar stai la o masa si ti se aduce un meniu. Tot ce povestim aici este mancare ‘de strada’. Localnicii isi incep ziua cu o portie de carbohidrati: boflo (paine tipica in Zanzibar), paine de Pemba (un boflo prajit), maandazi (sau andazi, niste gogosi care in Zanzibar sunt parfumate cu cardamom), chapati cald sau orice alta varietate de paine (si sunt zeci). Paine merge cu ceai masala sau de ginger (simplu – ‘rangi’, sau cu lapte – ‘maziwa’). Daca ziua ta inseaman carat cu spatele cateva tone de chestii, o sa incepi insa cu o supa de vita sau chiar un curry.

Pe raftul de sus: boflo. Asa arata o dugheana tipica pentru mic dejun, camuflata de o perdea semi-jegoasa. Perdeaua trebuie data la o parte, si voila!

Tine minte un cuvant: Darajani. Aceasta e piata centrala din Stone Town, unde se intalnesc toti comerciantii, toate aromele si toate ispitele. I-ma dat multe ture, gustand cate putin din fiecare. Ca de obicei in comunitatile rurale, mai ales in cele musulmane, ospitalitatea e la mare cinste. Una dintre mamaiele care prajeu peste mi-a atras cumva atentia. ‘Ton’, a zis ea, ‘mananci ton?’

Calule, mananci ovaz? Carnea de ton nu este, din pacate, o sursa sustenabila de hrana, si trebuie limitat consumul, dar ne place amandorura la nebunie, cruda sau la gratar. Dar prajita? Filetul de peste, suculent la interior si crocant la exterior a petrecut o matura magica peste memoria noastra gustativa, eliberand instantaneu un spatiu in care odinoara trona gustul de ‘sushi’.

Supa de caracatita (dedicatie speciala pentru dl. Hogas!)

Ficat de vita in marinada dulce-acrisoara de mango

Boflo urias

Dar asta nu e tot: frigarui de scoici Saint-Jacques, midii si calamar; supe de tot felul; galuste de cartofi… Chiar si taitei facuti si zvantati in aer liber de un chinez get-beget.

Intre delicate, se poate savura un pahar de racoritoare naturale: suc de trestie de zahar, fructl pasiunii si avocado, sau tamarind

Am reflectat o clipa la cat timp si efort sunt necesare pentru a produce un pahar de 200 de shilingi (20 de eurocenti). Trestia de zahar trebiuie cultivata, recoltata, transportata la taraba cu suc, unde un om are de luncit cateva pre bune pentru a curata si taia tulpinile. Sucul se extrage pe loc, cu o presa manuala, apoi este amestecat cu gheata pisata, si nici nu vreau sa ma gandesc de unde mai vine si asta. Dar nu suntem Gargantua si Pantagruel. Ca sa mai facem loc de-o masa, am pornit intr-o plimbare prin Stone Town, sufletul si inima insulei.

Labirintul de alei inguste, casele cu doua caturi si pravalii la parter si femeile invaluite in portul traditional ne-au amintit de Maroc. Doar Ana a fost acostata de cateva ori de ghizii de ocazie, care vazand cosul ei de palmier (in care cumparasem fructe dintr-un satuc), ne-au confundat cu turistii care participa la ‘turul condimentelor’. Am aflat mai tarziu ca in aceste tururi clientii primesc cele mai caraghioase palarii din palmier, care seamana cu cosul Anei.

Zanzibar are circa un milion de locuitori, predominant musulmani. Moschee, madrase si caravanseraiuri se integreaza armonios alaturi de biserici si temple hinduse in textura urbana, cu fatadele lor simple, albe, decorate cu sure din Coran si cu structura lor pavilionara, tipica pentru arhitectura araba timpurie. Din 2000, capitala micului arhipelag este sit protejat UNESCO World Heritage.

Daca seara e o Djema El Fna in miniatura, ziua Forodhani e o gradina calma si insorita

After looking like a miniature Djema El Fna last night, now Forodhani was quiet and sunny

In centrul gradinilor Forodhani se afla giuvaerul regretatului sultan Sultan Bargash, un ‘Harun ar-Rashid’ al dinastiei Busaidi. Monumentala constructie imbina elemente de arhitectura coloniala indiana si victoriana si a fost supranumita ‘casa minunilor’, pentru ca in epoca de care apartine era singura casa din Zanzibar cu acces la electricitate, dotata chiar cu un lift electric.

Portaluri impozante si obloane sofisticate sunt o caracteristica a centrului istoric. Decorate cu simboluri care atesta statutul si aduc prosperitate (lotus, nufar, soarele), cu insertii de lemn pretios si basoreliefuri caligrafice (versete din Coran), aceste porti sunt o marturie a traditiilor araba, indiana si swahili si sunt un izvor de informatie referitoare la stapanul casei, obarsia si chiar meseria sa.

Usile si-au pastrat importanta pana azi si sunt un dar de nunta foarte apreciat.

Intrarea principala in moscheea Ismaili, cu portal in stil Gujarati

‘As manca un fruct’. Trecusera cateva ore, digestia isi facuse treaba. In mod miraculos, totul parea sa fie in sezon in Zanzibar: fructul pasiunii, ananas, cocos, mango, avocado, papaya, durian etc. Dar noi eram chititi sa incercam ceva anume, ceva ce vazusem in Asia, dar nu gustasem inca. Testiculul gigant din lumea fructelor. ‘Nataka fenesi’, am intrebat in stanga si indreapta. In curand ne-am gasit omul. ‘Poftim’, aproape ca a murmurat el, taindu-ne o felie generoasa. In coaja lemnoasa, miezul galben pal al unui jackfruit perfect copt.

Nu-i asa ca e grozav sa te simti ca un copil din nou, si sa mananci cu mainile ceva ca o budinca de banane? O sa te umpli de ceva materie lipicioasa, dar merita sacrificiul pentru ca jackfruit, declaram, e fructul secolului. Bun, era vremea sa vedem si ceva insula. Puteam sa o ardem cu dala-dala, microbuzele ieftine ca braga, dar sincer, imi lipsea un motor intre picioare. Nassur a sunat un prieten, si dupa cateva momente de ezitare, aveam o Honda. Avea sa ne coste doua treimi din bugetul nostru zilnic, dar eram siguri ca ne vom descurca, cu mancare ultra ieftina in sate si cu dormit la cort. Si cu motorul asta usor putea sa se dea si Ana nitel. Mai intai am luat-o spre nord, pana in Nungwi.
Puteam, in sfarsit, sa ne scoatem pantofii, sa ne cojim sosetele si sa umblam in picioarele goale. Milioane de molecule din planeta-muma ne masau si gadilau talpile si sufletele.

Din Nungwi am mers de-a lungul coastei in Matemwe, unde zborurile saptamanale directe dintre Italia si Zanzibar au dus la apartia unui fenomen surpinzator. Pescarii saluta cu un ‘ciao, come stai?’, etnici maasai (sau maimutoi in costume traditionale maasai) angajati pe post de paznici in statiuni vorbesc italiana. In vremea asta femeile in val arab si barbatii lor isi vad de reparat navoadele. Niste copii aveau posta de skanderberg.

Cu cat am avansat spre sud, cu atat totul a devenit mai poluat de turism. Asa cum a citat un biciclist britanic pe blog, ‘sunt locuri invaluite int-o aura de romantism, carora inevitabila dezamagire pe care calatorul o traieste la vederea lor, le da un caracter aparte’(Somerset Maugham). Hectare de copaci au fost de mult defrisate, mai exista putine, sau chiar deloc, animale salbatice in padurea Joziani (actualmente proprietate privata!) si peste tot bula imobiliara da sa crape. Din pacate multi se bucura sa aiba momentul lor pe plaja perfecta, fara sa le pese ca intregi comunitati sunt dispersate pentru  a face hotelurilor de lux si vilelor. (O nota catre romani: am aflat cu stupoare de curand ca in Vama Veche au devenit atat de trendy incat au aparut localuri de fite). In Jambiana nu ne-a putut lua in tihna o gustare de fucte pe plaja fara sa fim in permanenta agasati cu oferte de cazare ‘ieftina’, tatuaje cu henna si chiar monezi de colectie. In primul catun de coral insa, ne-am regasit linistea.

Gasisem o curte goala unde am fi putut campa, dar pana la urma am fost primiti intr-un resort pe langa Uroa, unde aveam si internet.

Am dormit bine, in sunetul valurilor purtate catre recif de curenti. Dimineata dhow-urile pluteau enigmatic pe mareea in urcare.

Pe la jumatatea insulei Uguja, marea se retrage mult in larg la fiecare sase ore. Grozav pentru a conduce un pic pe plaja.

Cand mareea e joasa, o vasta intindere de nisip se dezvaluie soarelui, punctata de balti pline cu arici si stele de mare.

Ariciul asta avea o culoare psihedelica

Este mediul ideal pentru acvacultura algelor rosii (Euchema spinosum si E. cottoni), care se folosesc in industraia alimentara si cosmetica. Plantatiile de alge sunt exceptionale, pentru ca nu au efecte negative asupra mediului si pentru ca permit femeilor sa castige – intr-o societate atat de stratitificata si conservatoare ca cea din Zanzibar – pana la de trei ori mai mult decat sotii lor, care se ocupa cu pescuitul. In satul Pongwe, o mana de localnice iesisera pe plantatie. Printre ele, Fatuma, care i-a propus Anei sa dea o mana de ajutor.

O vreme Ana a cochetat cu fantezia de a ramane pentru jumatate de an aici, cu genunchii in apa ca cristalul si mainile in alge.

Odata recoltate, algele se usuca la soare. Guvernul le-a asigurat femeilor acces la zona de coasta, drept de proprietate pe loturile plantate si a negociat in numele fermierelor un pret mai bun cu importatorii si cu exportatorii.

Un aspect interesant este faptul ca algele ar putea fi o sursa nepoluanta de energie bio, dar tranzitia catre exploatarea acestei resurse naturale ar putea periclita rolul deja fragil al femeilor in lupta entur subzistenta. Dupa cateva zile in Zanzibar, era vremea sa plecam. Sa lasam in urma plantatiile de alge si dhowurile singuratice.

Tenga, un cos traditional de pescuit

Am plecat din Zamzibar cu sentimente antagoniste. Insula poate inca fi considerata un paradis tropical, dar turismul de masa munceste non-stop pentru a schimba asta. Oamenii de rand din Zanzibar si Pemba nu ajung sa se bucure de banii adusi de turisti si comertul cu condimente si raman in mare parte ne-educati si saraci. Tanara generatie este in favoarea revenirii la autonomia arhipelagului. Una peste alta, cultura, mediul natural si mai ales oamenii din Zanzibar ne-au facut sa ne indragostim de acest loc, in care speram sa revenim candva.