Sahara de Vest – desert cat cuprinde

Mai putin de jumatate de milion de Saharawi locuiesc pe cei 266000 de km patrati ai provinciei marocane Sahara de Vest. Drumul care o traverseaza este insa asfaltat si bine marcat, sunt indicatoare chiar si spre “village de peche”. Credeti-ne nu am vazut navoade, doar rufe rufe la uscat si familii care traiesc in conditii insalubre. Resursele naturale ale tarii sunt insa importante: fosfati, petrol si unele dintre cele mai bogate rezerve de peste din lume. Dakhla este cel mai mare centru de pescuit din zona, insa tot pestele de comercializeaza in Agadir.

Tan Tan, un oras prafuit si monoton, cu plaje pustii si enorme. Urmeaza Tarfaya.

Dupa ce toata ziua vantul ne-a batut tare din spate, gasim un loc de campat spectaculos, intre dune aurii, pe o platforma de calcar si nisip. Un loc fain de intrat cu motorul.

In desert ar fi liniste noaptea, dar acum suiera vantul si e ger. Copii dragi, noua in  Sahara ne-a fost cel mai frig, si am rulat cu ventu-urile inchise si hainele cele mai groase pe noi!

Vedere din cort – nu mai regretam ca n-am ajuns in M’Hamid

Casuta noastra dintre dune

Dimineata lasam dunele in urma si dupa cateva ore si check-point-urile de politie respective, ajungem in Laayoune, un oras curat, cu fantani arteziene asezate absurd de-a lungul unui bulevard cu sase benzi. Parca suntem pe platoul de filmare pentru M.A.S.H.: e plin de unitati militare si mai mult de trei sferturi din oamenii de pe strada poarta uniforme militare, iar spatiile comerciale sunt evident targetate pe expats. Iesim din decorul de film si luam un snack direct de pe marginea drumului: fructe de cactus, dulci si zemoase, un adevarat dar al desertului.

Trecem de alte check-point-uri (pentru care e bine sa pregatesti Fiches d’Etat Civil) si oprim sa mancam in Boujdour, unde functioneaza sistemul de gratar public gen Essaouira: luam kafta de vita de la macelarie si peste drum e grataragiul care ne-o prepara.

De la masa se vede macelaria unde o gasca de “uniforme” isi negociaza pranzul

Luam si niste fructe de cactus pentru un snack mai tarziu, si continuam sa rulam pe soselele dintre dune, pe care utililaje lucreaza la indepartarea nisipului asa cum in Romania se munceste la deszapezire. Inaintea noastra numai desert.


Dupa multe ore de mers prin desert, pe un drum singuratic la buza oceanului, bordat de sute de kilometri de plaje pustii, facem dreapta si intram pe peninsula Dakhla pe la 7 seara.

La prima curba ne trezim in golful perfect: oceanul turcoaz, o briza curata si o lumina ireala care arginteaza plaja imensa si dunele albe. Mai sunt inca 30 de km pana in oras, si limba de pamant se intinde paralel cu continentul, iar Africa se vede dincolo de fasia de apa ca un miraj in desert. Traversam un peisaj selenar care pare ca duce la capatul lumii. Aici e Dakhla, un oras fantomatic, plantat intr-un loc natural extraordinar. Un oras occidental organizat, dar enigmatic si introvertit. In cel mai sudic punct, o plaja superba, dar si groapa de gunoi a orasului. Mai multe unitati militare, o tabara de refugiati camuflata sub numele de village de peche, un far vechi, plaja de surf unde in fiecare martie are loc o etapa din cupa mondiala, hala de peste, obisnuitele teleboutiqueuri cu de toate, pressing-urile si cateva hoteluri pustii unde incercam sa gasim o camera dar ni se spune ca sunt toate “ocupate”. In cafenele stau europeni in uniforme de armata sau in civil, cu aere de securisti.

Petrecem o zi crosetand zona pe motor, apoi facem un picnic deosebit pe o plaja: o tagine roumaine din doua feluri de peste, masline murate, lime, ulei de masline, cumin si ras el hanout, cu salata de cactus, rosii cherry si lime. Apoi ne intorcem la cort si incercam sa ne odihnim, pentru ca maine ne trezim cu noaptea in cap si avem din nou de strabatut un drum prin desert de peste 350 de km pana la granita unde incepe cu adevarat Africa “neagra”.