Praf, sudoare si rugaciuni in Zambia

In Livingstone taxiurile turcoaz somau.

Dar pe drumul de pamant catre Nsogwe, mirosea a cascada Victoria si la un moment dat i-am zarit si jetul de aburi, o treime fata de februarie. Aveam emotii. Pentru prima data in aceasta calatorie, ne intorceam intr-un loc cunoscut, unde stiam numele oamenilor si fiecare coltisor. Aici aveam un trecut, si ne intorceam ca sa revedem prieteni si sa punem bazele unui viitor. Pentru ca internetul e o gluma in Joburg, sosirea noastra a fost o surpriza de mare efect. Bucurosi sa le fim din nou oaspeti, prietenii nostri ne-au intampinat cu vesti bune. Parintii Laurei isi incheiau primul lor sejur in Zambia planuind cum sa  revina mai repede. Cate ceva se schimbase insa:

Culorile erau tomnatice, mult ruginiu si auriu. Timpul lasase urme aici, ca si peste noi, totul parea mai limpede, cum speram sa fie si cautarile noastre. Insa Zambezi era mai involburat si mai nestavilit, plajele de asta vara inundate. Apusurile erau asa cum ni le aminteam, cele mai frumoase din lume. Eram ‘acasa’. Dar numai pentru trei nopti, cat sa stam cu prietenii, sa ne spalam si organizam bagajele.

La baza ne aflam in plin sezon. Seara in care am ajuns noi a coincis cu sosirea fondatorului Overland. Phil ne-a povestit cum dupa ce a servit in aramata sud-africana, a calatorit independent timp de 6 ani in peste 40 de tari, apoi a fost intructor pentru expeditiile Camel Trophy. In 1999 a ous bazele Overland impreuna cu sotia sa Sharon, dedicandu-se misionariatului, pionieratului umanitar si proiectelor de dezvoltare economica in comunitati izolate din punct de vedere geografic. Cuplul celor doi fuseses desemnat unua dintre cele 30 de voci emergente in SUA pentru munca desfasurata in tarile lumii a treia.

Acum cativa ani, Pete a participat la o expeditie Overaland in Amazon, apoi a venit pentru scurt timp la baza din Zambia. Anul urmator a stat la baza 3 luni, iar anul urmator 7. Din 2012 s-a hotarat sa se mute in Zambia. Pete este tartorul garajului si fan moto. ‘Daca ai ceva de facut, te pot ajuta’ mi-a oferit. Orin urmare am fabricat un nou sistem de prindere pentru scutul care se rupsese deja de doua ori (Lumbumbashi si Namibia), si am sudat la esapament ca sa mai reduc din zgomot.

Vremea sa plecam a venit pe nesimtite. Laura a avut dreptate; e aiurea sa ne tot luam ramas bun, data viitoare trebuie sa facem cumva si sa ramanem mai mult, sau de tot. Cum ne pregateam sa o luam insore Lusaka, Pete a fost convocat in teritoriu. Un camion aflat in misiune era blocat undeva in Nyhawa, de cateva zile bune monstrul trebuie impins ca sa porneasca. Era o treaba de o zi, dus-intors. ‘Veniti si voi’, ne-a propus Pete, ‘campam in sat cu echipa, asa vedeti si ce se intampla intr-o misiune, iar a doua zi puteti urca catre nord’. Zis si facut.

In Zima, 90 km dupa Livingstone, am iesit de pe asfalt pe pietris pana in Nyhawa central. Am intrebat in stanga si in drepta, noroc cu sotia pastorului, care a banuit correct ca echipa era Siamundele.

Misionarii erau de o saptamana parte din comunitate: mergeau pe jos cu orele prin arsita, ajutau satenii la treburi prin gospodarie, organizau activitati extra scolare si jocuri, chiar si un meci de fotbal.

Biserica e importanta in Africa. Oamenii pastreaza credinte animiste, dar se intalnesc si se manifesta plenar in cadrul religios, incorporand in ritualurile de divinatie muzica, dans, ba chiar dramaturgie, cum am vazut prin RDC (in Mission Kalonda). Fiecare sat mai mare are insa si vraciul sau, care se ocupa cu ‘desfacutul’ vrajilor, in fapt cu spolierea si manipularea naivilor de ocazie.

Copiii din zambia profunda, pe care abia de data asta o intalneam, erau cam la fel ca cei din Congo. Mai linistiti si mai timizi, desigur, insa tot atat de sinceri si avizi de contact. Cel mai important lucru care le lipseste e informatia: multi oameni nu stiu ca ii doare caoul pentru ca abia au baut un pahar de apa pe zi in plina vara, sau ca trebuie sa manance si altceva decat porumb crud sau nshima (proteine ieftine ca fasolea ajuta). Sunt multe de facut.

In aceasta regiunea a Zambiei etnia dominanta e Tonga, care incheie ziua cu un ritual: un dans in jurul focului gen ‘perinita’ folosind fusta africana ‘shetenge’. Am participat la ceva similar in Gabon.

Dupa o zi plina (off road, dans) am topit marshmallow in foc, l-am indesat intre doi biscuiti si o bucata de ciocolata, si gata ‘smore’-ul (de la ‘give me some more’). Un desert american de tabara, dupa care am cazut franti. De cand plecasem din Cape Town vremea continua sa se incalzeasca, dar zilele erau din ce in ce mai scurte. Se intuneca deja pe la 6.30 seara, iar diminetile erau inca prea reci. De data asta insa ne-am trezit mai vioi ca de obicei, pentru ca Pete nascocise o noua aventura.

Jako si Amber si-au lasat in urma cu peste 10 ani patriile: el Africa de Sud, ea America. De 6 ani traiesc impreuna cu copiii lor, Jakob si Jeremiah, intr-un colt de lume departe de orice. Au fondat un orfelinat si un institul prescolar, isi vad de treaba. Catinel, dar asezat, si sigur. Aflati mai mult aici: www.missionoflovezambia.org. Amici cu Pete, urma sa-i vizitam.  Aveam doar o harta schitata de pastor si stiam ca pe Jako il cheama pe Jako. Ne bazam pe localnici sa ne ghideze. 70 de kilometri am muncit la drum, 3 ore de praf si nisip. Tipul asta de teren e denumit ‘bumbac’ in jargonul sud-african. Cand e ud te scufunzi ca intr-o mlastina, dar noroiul nu se inchide la loc, iar odata uscat e tare ca betonul, tre’ sa-l spargi ca sa treci peste. Ironia a fost de-a lungul drumului: numai plantatii de bumbac.

Asa trebuie sa fie Kinshasa – Lubumbashi pe uscat. M-as baga sa-l fac din nou, si cu pasager. Traversarea in sezon umed a fost nebunie curata. In Zambia aceleasi deviatii, poteci ca sa ocolesti poteca, fara eroii anonimi din Congo, care trudesc la drum.

Cel mai importat aspect insa care separa Zambia de Zair este ca satenii tonga pot ajunge, dupa ceva kilometri, la drumul principal, care e asfaltat. Adica pot primi provizii si medicamente. In plus, in multe sate sunt pompe de apa, ceea ce face oamenii mai putini vulnerabili la seceta. Sezonul umed nu e atat de lung si neindurator ca in RDC, iar guvernul nu atat de corupt, incat banii mai ajung si in constructii, iar proiectele umanitare se pot desfasura cat de cat. Revenind la drum… Pete avea niste probleme cu presiunea in cauciucuri.

La Jako am dat o raita si am imbucat ceva. Inca 40 de km de ‘bumbac’, iar in Kalomo ne-am despartit de Pete. A trebuit sa dormim intr-un land de buruiei inalte, inca ceva ce ne-a amintit de Zair. Dimineata cortul era leoarca de roua.

Eram afara din Lusaka a doua zi inainte de pranz. Cumparaturi facute (pui, ovaz, ulei Motul de la Ali Boats Yamaha). Estul tarii e aproape tropical, mai verde si pitoresc. Traversand raul Luangwa ne-am gandit in treacat la cele doua parcuri nationale in care nu avem voie sa intram – trebuie sa fie faine. Decat sa bantuim la periferia parcurilor, ne grabeam sa trecem frontiera cu Mozambique.

Rasaritul fusese la 5.10 seara, rasaritul era dat de GPS la 5.56 dimineata. La 5 si un sfert orizontul se imbujora deja. Cortul ud. Si frig, de scoteam aburi oe gura.

Aveam un sistem ca sa speriem creaturile de prin tufe, cu un bat lung, mai ales ca stiam de la localnici ca sunt serpi si seara ne vizitase campingul un rozator. ‘Dopuri” pentru esapament confectionasem din berile de la cina.