uzbekistan-samarkand

Povestea celor trei orase – Samarkand

Samarkand… Numele e de ajuns pentru a face imaginatia sa zburde. Orasul care a supravietuit tragediilor si ambitiilor a doua imperii – cel al lui Tamerlan si cel bolsevic, e chiar si azi considerat un pol al culturii musulmane. Odinioara insa povestile despre aceste loc ii atribuiau un caracter nepamantean: Samarkand era o Mecca a epocii, un loc in care se spunea ca domnea dreptatea si cumpatarea, unde cele mai luminate minti si cei mai talentati artisti isi dadeau intalnire pentru a gasi inspiratie si pentru a-si desavarsi operele.

Registon – ansamblul monumental care a facut ca in 2001 UNESCO sa adauge orasul in World Heritage List domina panorama oarasului.

Am ajuns in apus, si lumina aurie face cupelele sa sclipeasca. Din pacate nu putem sa ne plimbam pe lespezile acoperite cu mozaic, pentru ca un grup de dansatoare repeta pentru un anume show. Maine la 12 se deschide, ne spune politaiul. Intreaga piata e ocupata cu scena si gradene; fetele fac piruete stangace pe o muzica pompoasa, care bubuie din difuzoare. Registon (care inseamna in persana “loc acoperit de nisip”) contine unele dintre cele mai celebrate monumente din Islam si din perioada timurida – Ulugh Beg Madrasah (sec. XV), Tilya-Kori Madrasah (dublata de o moschee) si Sher-Dor Madrasah (ultimele doua din sec. XVII). Nu putem face nimic acum, decat sa inghitim in sec, si sa ne propunem sa revenim maine. Crepusculul lungeste umbrele peste oras.

Trebuie sa cautam ceva de dormit. Dar nu mai avem chef de aruncat banii pe cazare, suntem destul de curati si destul de odihniti si oricum e cam tarziu. Pieptanam suburbiile: aglomerate, inundate, rurale. Nimic. Cand deja e prea intuneric ca sa mai putem conduce, hotaram sa ne incercam norocul prin gospodariile cetatenilor. Ana arunca o intrebare unei doamne care isi pliveste stratul de petunii din fata vilei. Cartierul arata ca Pipera, iar doamna ramane – asa cum ar face oricine ca ea din suburbia Bucurestiului – cu gura cascata. Dupa ce isi suna sotul, ne pofteste, inca perplexa, sa parcam in curte. Din pacate noi nu vorbim destula rusa – nici ea nu e prea fluenta – si conversatia lancezeste.

Pe masa isi fac aparitia o paine, ceai, bomboane si o tocana de legume. Baietii familiei -Muzaffar (20) si Mashraf (14) ni se alatura. Mezinul e mai indraznet si incaleca pe DRZ. Ai vrea si tu una? il zgandare mama. Trasaturile frumoase ale femeii se deschid cand priveste catre strengar. Rano are 40 de ani si aproape nici un rid in jurul ochilor. Pacat ca toata arcada de sus ii e imbracata intr-o proteza aurie! Muncesti? o intrebam. Acum nu, de cand au venit copiii pe lume sunt casnica. Si sotul? La munca. In usa vilei apare o adolescenta. Sfioasa, fata raspunde la ordinele mamei, care o trimite dupa zahar si lingurite; executa tot ce i se porunceste fara un cuvant. Nici macar nu se apropie de noi, totul este predat lui Mashraf de pe treptele casei. Spre mieziul noptii ni se asterne pentru dormit: perne si paturi pe terasa din spate, la aer. La fix. Poate imi mai trec si mie crampele. Or fi de la apa… Dar cand dau cu ochii de buda ma iau si mai tare cu mainile de burta. Desi suntem intr-o casa de oameni instariti, veceul e tot in fundul curtii. Baia din casa contine doar dus, chiuveta si masina de spalat.

Dormim bine. In zori luam ceaiul si o gustare cu Rano. Ana se intinde la povesti, asa cum numai ea poate, intr-un esperanto care ii permite sa descoase oamenii si sa ii faca sa se scotoceasca dupa albume de familie doldora de amintiri. Multumim gazdei, dar din pacate trebuie sa ne luam ramas bun. Samarkand ne asteapta!

Incepem pelerinajul turistic cu cimitirul: o alee de basm, unde comorile stau clai peste gramada, ca si turistii. Si pe drept cuvant: masoleu dupa mausoleu, cupola dupa cupola, ratacim ore in sir intre trecut si prezent.

In drum spre Registon trecem prin fata moscheii Bibi-Khanoum, o alta bijuterie a arhitecturii timuride si inca una dintre cele mai mari din lume.

In sfarsit portile Registonului sunt deschise: ce splendoare! Prezenta butaforiei pentru spectacol si a unui numar impresionant de turisti ii mai stirbesc insa din farmec. Nu platim bilet de intrare, dar zau ca avand in vedere scenografia de acum nici nu ar fi meritat.

Ansamblul a fost restaurat: nivelul pietii era in trecut mai sus cu mai mult de un metru fata ceea ce vedem noi acum.

Samarkand e impanzit de monumente. Nu departe de Registon e chiar mausoleul temutului Timur Lenk.

Si in fata mausoleului, chiar domnul Timur. Nu in persoana, ci in bronz. Bun si asta!

 


Vizualizaţi 2013 – Uzbekistan pe o hartă mai mare