Off-Road in Muntii Atlas

Din Imilchil o luam catre defileul Dades, si, consecventi ideii noastre de a o lua pe drumuri mai putin umblate, cotim inspre Agoudal, prin Ait Ali, catre Msemrir si Boumalne Dades. Imediat ce iesim din Agoudal, asfaltul se termina si rulam pe un drum de tara pentru circa 5km, cand intersectam prima albie de rau. Apa abia acopera acum pietrele, dar albia este marturie a torentului infernal din primavara, ce a venit odata cu topirea zapezilor de mai de sus (albia avea o latime de aprox. 100 m). Mai rulam 1km si dam peste a doua albie de rau, unde apa este pana la glezna si unde drumul a fost sters de viitura.

Practic rulam prin albie vreme de circa 4 km, si ceea ce e usor de facut pe o motocicleta de offroad, este anevoios cu Tenerele nostru care are cu totul peste 400 de kilograme. Dupa experienta traversarilor cursurilor de apa, ceea ce urmeaza pare simplu: drumul de pamant urca pana la aproximativ 3000m, serpuind abrupt pe buza prapastiei. Suprafata pe care rulam alterneaza intre pamant de diferite culori si consistente, pietris de diferite dimensiuni, bucati mari de piatra si stanci.

De sus defileul se vede ca o crapatura in carnea pamantului si zarim in umbra prapastiei verdele vegetatiei de pe fund. Facem 100 de km in “doar” 4 ore si intalnim numai o mana de pastori cu oile si caprele, si o turma de camile – OZN pentru noi.

Mai traversam un ultim rau inca umflat de ploile din primavara si ajungem in sfarsit la asfalt si la primul sat de unde incep si oazele exploatate agricol, aflate pe fundul defileului Dades.

De aici toate localitatile sunt insiruite pe lungimea oazelor in care localnicii isi cultiva cereale (grau, ovaz, orz), legume si fructe (smochin, portocal, maslin). Oazele sunt irigate suplimentar prin canale din piatra dispuse perimetral sau central. Terenurile agricole sunt organic desenate si din ceea ce putem observa sunt lucrate in special de femei si copii, barbatii ramanand fideli cafenelelor din orase si sate. Totul este cultivat manual, vedem manunchiuri de spice legate si puse la uscat la soare, cosuri de paie cu fan si diverse produse, magarusi incarcati pana la refuz cu mormane de fan si ierburi si nici un fel de utilaje sau chimicale. Intelegem de ce mancarea are gust in Maroc. Fiecare zona are produse ei specifice pentru care este faimoasa, de pilda in zona dinspre Ouzoud pe care am traversat-o ieri sunt multi stupi si se produce miere alpina pura, din pacate nu am avut ocazia sa o si gustam, decat poate in micul dejun din Moulay Idriss. In Fez sunt bune ciresele, in Meknes smochinele, in Erfoud sunt cele mai bune curmale, in Agadir laptele e delicios si tot asa.

Mai departe defileul se ingusteaza in pasul Dades, prin care iesim la sosea si la lumea “civilizata”. Din nou localitatile sunt organizate pentru a servi turistii sositi din marile orase cu 4×4 si ghid, se inmultesc cafenelele si cresc scorurile la papica. E limpede ca nu o sa ajungem pana in Merzouga in seara asta, asa ca mai facem niste zeci de km si campam pe o pista laterala. Muntii s-au tocit sub frecusul vantului, orizontul e tot mai plat, maine vom vedea rasarind din nisip dunele.