tanzania-1

Mananca. Plateste. Iubeste

Tanzania 31/05 – 03/06/2012

Tanzania e o masinarie de tocat bani. Aceasta tara vasta contine cele mai tari destinatii pentru safari, un arhipelag tropical cu situri fantastice pentru scufundari si snorkeling, si cel mai inalt munte din Africa. Am survolat craterul Ngorongoro in imaginatie, am explorat Serengeti pe dupa pleoape inchise ai am urcat Kilimanjaro in vis. Pentru ca sa faci toate astea pe bune, si sa mai si calatoresti in jurul lumii, inseamna ca ai tai au cumparat Internetul. In fine, am hotarat ca nu vom vorbi despre cum strugurii sunt acri, pentru, se stie, cele mai bune lucruri in viata sunt gratis. Planul nostru era sa ne bagam motocicleta in niste hartoape, sa vedem un lac, sa traversam o bucata de ocean, si sa ne simtim bine, dand uitarii faptul ca ajunsesem in perioada optima pentru a asita la marea migratie din Serengeti. Am iesit deci din Mozambique, si am intrat in Tanzania, tot pe un pod, de data asta pe unul adevarat.

Si ne-am intalnit cu inca un simpatic. Trebuie sa incepem sa-i catalogam

And encountered another cutie. I think we’ll start a Chameleon Hall Of Fame 

In Africa e o idee buna sa te prezinti la frontiera cu lectiille facute. Stiam prea bine ca nu ne trebuie viza pentru Tanzania, dar documentele oficiale din granita erau de alta parere; mi-a luat 2 ore, dar am rezolvat: fara bani, fara spagi, ofiterii politicosi si prietenosi. Am descoperit ca aveau wifi in birouri!

Cum am intrat in primul sat, ne-am dat seama ca am tras lozul castigator in ceea ce priveste oferta cu de-ale gurii. Daca in Mozambique optiunile erau minimale, in Tanzania, pe de alta parte, distractia tine de burta: sa-ti alegi, prajesti, savurezi, si chiar sa-ti platesti mancarea. Intrasem pe orarul Swahili, ceea ce insemna ca inca se servea micul dejun: ceai indian condimentat (chai( cu lapte si chapati.

Pentru ca nu mancasem mare lucru in ziua precedenta, am plusat cu o portie din ceea ce aveam sa ne lamurim ca e mancarea favorita in Tanzania. Ei bine, Ana nu se atinge de cartofi, mai ales prajiti, dar in urmatoarele 20 de zile avea sa invete sa ii savureze asa cum si tanzanienii o fac: chipsi mayai, adica o omleta cu ceva cartofi prajiti inauntru. Aveam o banuiala ca in tara asta nu o sa prea folosim resoul.

Pilaf aromat, mishkaki (kabap), cartofi dulci, casava prajita…

Caracatita, calamar, chiftele de cartofi si curry…

Si fructul pasiunii, care pe marginea drumului se vinde in galeti de 10 kile de vopsea lavabila, pe mai putin de 2 euro. Si asta e doar o selectie din fabuloasa oferta culinara

Dupa ce am dormit intr-un camp, a doua zi am condus motocicleta pana in Dar Es Salaam.

Dar cum campingurile erau zgomotoase si cu tarife piperate, iar orasul e… un oras, am ajuns sa campam mai in nord, la 70 de km, in Bagamoyo

bagamoyo-tanzania

Acesta era orasul de unde si-au inceput expeditiile pentru cucerirea interiorului  Africii toti acei fgaimosi exploratori din sec. XIX: Stanley, Grant, Burton, Speke. Pentru David Livingstone insa, orasul a fost nu numai punct de plecare, cu si final al calatoriei pe continent, si prin viata; cadavrul sau a fost adus pe brate de porteri, de langa lacul Bangweulu, Zambia, aflat la 1500 de km distanta. Dar fosta centrula conial era deja faimos. Miile de sclavi adusi din Africa centrala pentru a fi trimisi in Zanzibar, apoi peste marea Arabiei, catre destinatia finala, il poreclisera ‘Bwagamoyo’ (‘frange inima’). Mostenirea culturala si arhitecturala a orasului nu este departe de ceea ce exista in Zanzibar, insa conservarea cladirilor nu e tocmai o prioritate pentru localnici. Ruinele gloriei apuse sunt folosite pentru depozitarea gunoiului sau ca buda publica.

Seara, am iesit la o bere

Unele lucruri trebuie traite asa cum vin. Zanzibar, stia prea bine, nu e o destinatie pentru buzunarul nostru. Dar ne doream sa mergem acolo oricum, fie si numai pentru a cunoaste familia prietenei noastre din Lubumbashi, care e nascuta in Zanzibar. Aveam nevoie de un plan. Avionul iesea din discutie, deci trebuia sa ajungem in arhipelag pe mare. In septembrie 2011, un feribot care transporta 800 de pasageri din Uguja (insula principala) si Pemba s-a scufundat, si 200 de oameni au murit. De multi ani guvernul interzice trasportul turistilor cu barcile de lemn traditionale (dhow). Toate astea ar fi trebuit sa dea oricui de gandit. Apoi l-am intalnit pe Daudi, un capitan de dhow, care pentru 15,000 de shillingi (7,5 Euro, dar deja de 3 ori cat ar plati un localnic) avea sa ne duca in ‘siguranta’ in Zanzibar (daca ne calci pe urme si vrei sa aranjezi o calatorie similara, suna-l la +255713334674; un minim de swahili e recomandabil). Era oare decizia noastra potential periculoasa?

Din anumite puncte de vedere, probabil ca da: nu stiam care e hramul capitanului, la bord nici urma de veste de salvare; tot ce am putut face a afosts a ne lasam nr. de telefon din Romanoa la receptia capingului unde am parcat Tenerele. Pentru ca lasam motocicleta pe continent, ar fi fost scump si complicat cu hartogaraia sa o luam cu noi. Speram ca rudele lui Chams o sa ne ajute cu un magarus sau ceva de genul asta pentru a ne putea deplasa incolo si incoace. Cat mareea era inca joasa, ne-am carat bagajele, inclusiv cortul. In aparenta este ilegal sa campezi in Zamzibar, dar suntem in Africa, cui ii pasa? Pe plaja barbatii licitau captura de peste a zilei, iar femeile o preparau.

Versiunea tanzaniana a unui chai-walla vindea, ca multi altii, cafea si prajiturici cat unghia pentru 50 de shilingi

Pentru Daudi, marfa conta. In afara de noi doi si jovialul echipaj din 4, mai era doar un pasager la bord. In rest, rosii, ardei grasi si saltele. Daudi a carmit barca straveche, apoi toata lumea a pus osul sa ridice catargul si sa ridice vele in bataia vantului: a fost un moment electric, si pentru o clipa am simtit ca ne imbarcam intr-o calatorie pe care nu o vom uita niciodata.

Acum mai bine de trei decenii, mama vroia musai sa se distreze de Anul Nou. Cea de-a doua sarcina ii ajunsese la termen, dar a mai rezistat inca 3 zile de petrecere si voie buna, pentru a ma naste pe treptele maternitatii, practic pe bancheta din spate a Fordului Taunus al bunicului. Faptul ca am venit pe lume intr-un vehicul mi-a pecetluit soarta: masinile, motocicletele sunt viata mea. Chiar si copilaria mi-am petrecut-o incarcand sa fur meserie de la bunicul meu, mecanic auto. Pe mare insa, e cu totul alta poveste. Pe la jumatatea drumului, daca mijeam bine ochii, puteam zari si continentul, si Zanzibar. Cam atunci m-a lovit si raul de mare, cu toata forta. Nu aveam nimic de facut, decat sa zac pe rosii si sa incerc sa atipesc.

4 ore mai tarziu erau intampinati de Nassur in portul de langa Stone Town (‘orasul de piatra’). Urma sa stam la sora lui mai mare, Neyfuu. Aveam iar norocul sa stam cu localnici, iar karma de adusese intr-un camin plin de dragoste, femei frumoase si copii cuminti.