lalibela-ethiopia

Lalibela te ingenuncheaza

Din cauza masivului Mt.Yosef de 4190 de m, Lalibela nu pare ca s-ar afla la 2630 de m altitudine. 8 secole dupa de regele Lalibela din dinastia Zagwe a visat sa fondeze aici un al doilea Ierusalim, acest indepartat orasel ethiopian isi implineste, in sfarsit, destinul. 11 biserici si zeci de cripte si pasaje au fost sapate in roca vulcanica. Astazi nu doar pelerinii si calugarii, cu si turisti din toata lumea sosesc in acest sit protejat UNESCO.

Bazaltul moale se intareste dupa ce a fost taiat, dar ploile ethiopiene sunt necrutatoare. Unele monumente s-au deteriorat ata de tare din cauza apelor meteorice incat UNESCO a amplasat sarpante mai mult sau mai putin reusite, pana cand se va gasi o solutie la problema.

Nu poti sa faci pe simplul turist in Lalibela. Ca si in indepartatul Angkor, desigur ca aici la o scara mult modesta, trebuia sa te implici. Urca, mergi, transpira, pierde-ti echilibrul, rataceste-te, afunda-te in bezna, fii coplesit. Adulmeca piatra si muntele, admira maiestria si dedicatia artizanilor de odinioara, scrise in piatra care e mentinuta vie cu ardoarea a nenumarati credinciosi si invatacei. Este interesant cu planimetria e de factura crestina timpuri (ca si boltile), straiele sunt de influenta semitica, dar incantatia versetelor te face sa te simti intr-o moschee.

Monumentalitatea bisericilor este coplesitoare, interiorul si decoratiile nu prea. Mirosul de tamaie si lumanari ne-a amintit de atmosfera uneori lugubra din bisericile ortodoxe. De dincolo de ziduri, insa, ruga din incaperi ascunse umplea aleile subterane cu armonie divina.

Biserica Sf. Gheorghe este cu adevarat speciala, o aparitie monumentala, simetric decupata in pantecul muntelui. Acoperita in licheni, parca vibreaza.

Langa labirintul de biserici, unul secular: satul traditional tukul. Din cauza lungului sezon torential de la munte, casele contemporane pastreaza acelasi design: unul sau doua caturi, asezate pe o fundatie inalta, circulara, din bolovani. Un adevarat satuc de strumfi.

La sfarsitul circuitului sacru, un drac de copil, simpatic foc

Si prietenul lui, fiul paznicului dealtfel, murdar la gura de berbere

Noi eram gata sa incepem coborarea catre vale si drumul principal, dar gata era si ploaia. Cerul, negru de nor, luminat orizontal de fulgere de-a dreptul inspaimantatoare. Ana mi-a atuncat o privire. ‘Ma intreb daca nu facem o greseala”, s-a indoit ea. Ingrijorarea i se citea pe fata. Si ca sa fiu sincer, nici eu nu mai eram prea convins ca mai putem continua catre Wadi Halfa in ritmul asta, pe vremea asta. Dar i-am fortat un ‘e in regula’ de incurajare, si am strans chingile. ‘De ce n-om fi cautat poncho-uri?’ a mai intrebat ea. Cand i-am raspuns ca nu ne trebuie – doar ploaia nu o sa tina la nesfarsit – a zis: ‘trebuia sa e fi rugat nitel in toate bisericile astea’.

A inceput marunt. Dar nu ne-am dat pacaliti, toata valea bubuia de tunete. In curand s-au rupt cerurile , si a inceput sa toarne cu furie. Inainte eram atent la declivitatea terenului si la curbe, acum abia daca mai simteam cum pamantul imi fuge de sub roti. Noroiul parea solid, dar iluzia se limpezea la prima atingere. Parca as fi condus pe sapun amestecat cu piure de viermi. Mi-am vazut de treaba, patinand la buza haului, cu dintii inclestati, degetele bocna, tot tacamul. Nu, nu era deloc fun. Nu stiu daca se observa bine in poza pungile de plastic infasurate pe mainile Anei. Am folositi si eu acelasi truc inspirat de metaljockey ca sa fac fata vantului.

Nu imi amintesc cum am ajuns la intersectia cu soseaua. Daca nu am fi tremurat incontrolabil, am fi coborat sa sarutam asfaltul. A mai durat inca o ora sa cumparam cativa litri de benzina de la mafia locala (de fapt de la un tuk-tuk pe care l-am oprit), pentru ca benzinariile erau pe gol si urmatoarele se aflau la 100 si respectiv 140 de km in ambele directii. As mentiona ca ploaia a reinceput de indata ce am pornit mai departe, dar devin redundant. Pentru cine mai tine scorul, marcam a doua saptamana de ploi fara oprire. Intr-o ora s-a intunecat, si am oprit, usor deliranti, in fata unei incaperi in care licarea o lumina. Amira, patroana micutului magazin, avea nu doar ceai dulce, ci si o paine pufoasa cu seminte de susan proaspat scoasa din cuptor. In cinci minute de condus insa, efectul ceaiului si painii si a caldurii umane s-au dus. ‘Un hotel!’, m-a atentionat Ana. Abia mai tarziu mi-a marturisit ca facuse fata frigului si ploii imaginandu-si confortul si caldura dintr-un hotel, nimic mai grozav de trei stele, gen Ibis, dar unul adevarat, nu glumele in care mai statusem prin Africa. Isi imaginase curatenie standard, asternuturi si prosoape albe, dus cu apa calda, o saltea buna. Ei bine, drumul pana in Lalibela nu a fost degeaba: fantomatica aparitie s-a dovedit a fi, ca prin miracol, chiar un hotel ca in fantezia Anei, dar caraghios de ieftin. Nu ne-am instalat bine, ca furtuna ne-a prins din urma: geamurile clantaneau, intreaga cladire gemea, afara fulgere dintr-o parte in alta a lumii. Ne-am luat in brate: cum ar fi fost sa fim afara acum! Am devastat camera, folosind toate prosoapele, papucii si paturile, am facut interminabile dusuri, pana am cazut, lati, pe cele mai confortabile paturi in 400 de zile de viata nomada.

A doua zi a fost sublima. Fortarete impenetrabile, varfuri semete, muchii imposibile. Parauri si cascade decupand canioane pentru viitor. Abisul abisinian. Dupa ce arta umana ne ingenunchiase, eram coplesiti de perfectiunea inimitabila a naturii. Drumul continua sa urce, oare cand urma sa ajungem la campie? Pe urmele noastre furtuna de noaptea trecuta isi aduna fortele, pregatind o noua rafala

De cate ori ne opream sa admiram terasele cultivate, parca cerul se incrunta mai tare. Mirosea violent a ploaie, alearga, Forrest, alearga! Abia cand am coborat de pe platou in vale ne-a ajuns ploaia. Un cer blond atarna deasupra noastra, dar dupa potopul de ieri, ploicica asta ni se parea o burnita dulce. Care a incetat brusc, ca si cum cineva ar fi inchis un robinet gigantic. Vazduhul se limpezea rapid, si temperatura crestea cu fiecare metru.

Aproape de granita, a fost musai sa ne tragem pe dreapta si sa ne dezechipam. In mai putin de o ora termometrul trecuse de la 14, la 32 de grade. Am terminat mancarea din traista (banane si paine) si ne-am pragatit actele. In asteptarea vamesilor plecati in pauza de masa, un bagator de seama ne-a sugerat ce ne asteapta: ‘nu v-a placut ploaia?’, a zis, ‘duceti-va in foc!’.

viagra