In Togo miroase a dictatura

Trezirea in jur de 6.20, spalat rufe sau yoga cu Tony Horton, mic dejun, salutat toata strada pe care fiecare om ne striga pe nume, navigat prin traficul aiuritor pana in Lome (cu tot cu deviatii prin alei nisipoase si mite pe la bariere), meetinguri diverse, pranzul la Maman sau fufu bar, prabusit franti de oboseala in cort. A doua zi, totul de la capat. Cam asa suna rutina nostra in capitala Togo, in care am cam uitat ca suntem doar turisti si am inceput sa ne simtim acasa. Aproape tot orasul e in santier: strazi sunt pavate sau redesenate cu totul, se construiesc zgarie-nori pentru sedii de banci pan-africane, sunt delimitate parcuri (accesul: 1500 CFA/zi/pers). Chinezii controleaza principalele proiecte de infrastructura, dar zilierii sunt togolezi, cu salarii care incep la 800 CFA/zi (1,20 Euro).

Muncitorii togolezi sunt chic

Nici personalul militar care impanzeste orasul nu e mai bine platit. Ii sunt insa fideli presedintelui – fiu nu prea stralucit al fostului presedinte, un dictator hulit si temut. Coloana oficiala opresete zilnic traficul sub amenintarea fortelor armate, la ore imprevizibile si in claxoanele furioase ale localnilor. Poate ca noi romanii am cam uitat ce inseamna sa traiesti intr-o dictatura; in Togo insa daca iti iei o masina mai rasarita risti sa fii somat sa o faci cadou presedintelui, iar cand deschizi un butic te poti trezi in arestul politiei, anchetat asupra provenientei banilor investiti in afacere.

Arterele rutiere din Lome sunt reparate, construite si finantate de chinezi

Suburbiile sunt organizate pe cartiere conduse de o capetenie care rpovine din familia “regala”. Toate problemele sociale sunt rezolvate local, ceea ce ii face pe oameni mai putin constienti si mai putin interesati de relatia cu autoritatile oficiale care chiar gunerveaza tara. Conservarea traditiei intr-o societate moderna nu e facila.

Initial nu planuisem sa ajungem in Togo deloc, dar am aflat ca aici putem face service la motocicleta la dealerul KTM pe zona Vest Africa, Tony Togo, unde am reparat si topcase-ul rupt si uzat dupa kilometri de teren accidentat.

Motocicleta noastra alaturi de “sora” mai batrana, fotografiata pe o strada din Lome.
Intre timp am aparut si in presa togoleza!

Am campat la faimosul Chez Alice, pe care insa – fideli adevarului – suntem fortati sa nu-l recomadam decat daca esti ca noi, si trebuie sa stai aici pentru campingul ieftin (1000 CFA/pers). Pentru asta insa roga-l pe Yawo de la receptie sa te conduca in a doua incinta, doua alei inspre ocean, unde e liniste si mai curat. Altfel, la Chez Alice pute. Literalmente. In cabane, in buda comuna, chiar si in receptie; cireasa pe coliva a fost faptul ca in prima noapte la Chez Alice unul din caini m-a muscat de la spate, miseleste, costandu-ma stres si singura pereche de pantaloni lungi din posesie. Alice nu s-a sinchisit.

Preturile in capitala Lome sunt ceva mai mari decat in restul Togo, insa mancarea pe straza este senzationala. Togolezii sunt obsedati de mancare si peste tot am gasit nenumarate variantii de delicatese locale, sarate si dulci. Pontul urmator e gratis, dar nepretuit: cel mai bun lunch in Lome se gaseste pe Bulevardul 24 Janvier la maman Victorine, vizavi de Boston Pub. Atat!

Am declarat-o pe Maman Victorine regina pranzurilor din capitala, unde am gasit cel mai bun orez mancat de ani buni

Ana cu Beauty, gratioasa fiica si prietena noastra draga. Tatal ei este din Benin.

Un alt fel popular pe strada: pate rouge (faina de mei si de porumb, pasta de tomate, sos de rosii, ceapa, ardei, cub Maggi) cu aripioare picante si yam prajit

Fufu, o savuroasa creatie vest-africana: piure de yam cu sos de alune cu macrou, rosii cu ceapa, spanac, carne de capra sau vita.

Bouille, un terci de mei servit cu paine dulce, nu printre favoritele noastre. Localnicii il servesc mai ales la micul dejun, dar si la alte mese. Noi am preferat sa ne preparam cate un guacamole cu salata de rosii sau oua, sau sa mancam fasole cu ardei iute de la o tanti din colt.

Coca Cola africana, din porumb si zahar ars

Branza togoleza din lapte de vaca, se vinde mai ales in nord si la granita cu Benin, infasurata in niste frunze care ii dau culoarea rosie specifica

Mic dejun de campion: fasolea despre care vorbeam mai sus, servita cu faina de porumb.

Omniprezentul “dulce” african: trestie de zahar

Ne era dor de oceanul pe care ultima oara il vazusem in Mauritania. Plaja de aici nu este poate cea mai frumoasa din Africa si din pacate putine loturi la ocean au ramas neocupate de locuinte sau unitati turistice. Curentii sunt puternici si relieful submarin abrupt, insa sunetul valurilor care bat in mal ne e familiar si drag.

Litoralul din Lome este locul in care localnicii vin la picnic sau o miuta.

Am fi stat la Chez Alice doar cat sa ne spalam hainele, insa aici trebuia sa luam viza pentru Nigeria si asta a schimbat totul. Blocati in Lome dupa ce ni s-a refuzat viza, am avut insa ragazul sa descoperim o mini comunitate romaneasca in Togo. Consulul onorific al Romaniei – care este si CEO-ul filialei Renault care aduce Dacia in Togo – ne-a sprijinit in relatia cu ambasada Nigeriei. Am fost rasfatati cu mancare traditionala romaneasca la Stefan si Nicoleta, cu bucatarie contemporana la Virginia si am petrecut multe ore care ne-au facut sa ne simtim ca intre prieteni. Multumirile noastre nu sunt suficiente, desigur, pentru a rasplati ospitalitatea si gratia cu care am fost primiti in Lome.

Impreuna cu dl. consul Alin Roman si cu Dl. Mitica la showroom-ul Dacia

La Togo Bois, fabrica de parchet din lemn de teak condusa de Stefan

In Lome am reusit sa rezolvam si problema GPS-ului. Ne-a fost furat, l-am rascumparat de la hotul marocan, ne-a scos la sosea din nisipurile miscatoare din Mali, dar dupa furtuna din Ouaga a cedat. Definitiv. De data asta am decis sa nu ne mai zgarcim si am cumparat online un Garmin Zumo, pe care l-am expediat la Paris de unde prietena noastra (multumim, Vivi!) l-a dus la aeroport, apoi un cunoscut al consulului ni l-a adus in Togo. Complicat, dar necesar, desi usturator pentru bugetul nostru minimalist.

A sosit GPS-ul!

Impreuna cu o parte din prietenii din Lome

A trebuit sa renuntam la presurile noastre si sa trecem pe TKC, sa speram ca vor tine pana in Namibia.

Gata de plecare si infulcand ultima fasole cu malai

Iesirea din Togo se face printr-o zona ireal de frumoasa